Arhitectură civilă

Noţiunea de "ansamblu arhitectural" sau "ansamblu arhitectonic" se caracterizează prin unitatea complexelor arhitecturale construite, prin corelarea şi interdependenţa proporţiilor edificiilor, prin ritmul clădirilor subordonat unei concepţii unitare. Un rol foarte important în constituirea "ansamblurilor arhitecturale" îl joacă relieful teritoriului, spaţiile verzi, picturile şi sculpturile ce structurează sau decorează arhitectura ansamblurilor.

Evul mediu, cu construcţiile urbane înălţate în mod stihinic, încă nu cunoaşte noţiunea de ansamblu. Pe teritoriul Basarabiei şi Transnistriei primele ansambluri arhitecturale planificate în mod expres încep să se constituie abia la mijlocul secolului al XIX. Astfel, odată cu înălţarea "Porţilor sfinte" ("Arcului de triumf") în anul 1841 de arhitectul Luca Zauşkevici pe aceeaşi axă cu clădirile clopotniţei şi a catedralei din Chişinău, proiectate în anii 30 ai sec. XIX de Avraam Melnikov, se constituie ansamblul arhitectural principal al capitalei Republicii Moldova. Deja de secolul XX ţin ansamblurile a "Porţilor oraşului Chişinău" (arhitecţi Iu. Skvorţova, A. Markovici şi A. Spasov), ansamblul de clădiri cu mai multe etaje de pe bulevardul Dacia (arhitect G. Solominov), ansamblul arhitectural al pieţei Alecu Russo din cartierul Râşcani a capitalei (arhitect V. Şalaghinov), ansamblul caselor de locuit cu 9 etaje de pe bulevardul Negruzzi (arhitecţi M. Ioşpa, L. Stanişevschi şi a.). În alte oraşe ale republicii pot fi menţionate ansamblul pieţii şi străzii Şmidt din Bălţi, proiectată de Eti Rosa Spirer, ansamblul pieţii teatrale din Tiraspol, ansamblul pieţii din centrul Căuşenilor, unde figurează şi arcul porţii de intrare şi îngrădirea din piatră ctitorită de Ioan Glavce şi situată în jurul bisericii Adormirea Maicii Domnului.