Fiind situată într-o zonă climaterică temperată și dispunând de un relief foarte variat, Republica Moldova păstrează un număr impunător de ansambluri de arhitectură peisajeră. Sunt luate sub ocrotirea statului conacele cu parcuri din următoarele localități: satele Brânzeni, Hâncești, Ivancea, Mândâc, Miclești, Milești, Temeleuți, Țaul, Stolniceni, Livădeni, Bălăbănești, Cuhureștii de Sus, Iarova, Rediul-Mare. Formate în mare parte ca ansambluri de arhitectură peisajeră încă la sfârșitul sec. XVIII sau la începutul sec. XIX, aceste parcuri cu conace sunt tributare esteticii "clasicismului", "romantismului" sau "naturalismului" european. Putem depista în arhitectura lor atât reminiscențele "grădinii rectangulare-geometrice" franceze, cât și tradițiile "aleilor și cascadelor italiene" sau predilecțiile engleze de păstrare a specificului reliefului natural în "grădinile epocii romantismului". În ceea ce privește selecția copacilor și arbuștilor, principiile de amenajare a teraselor parcurilor sau principiile de amplasare a edificiilor în cadrul masivelor verzi, nu trebuie uitată nici practica autohtonă, prezentă în arhitectura peisajeră a livezilor și grădinilor existente pe lângă vechile mănăstiri basarabene (exemple: rezervația naturală Rudi-Arionești, construită în jurul mănăstirii Rudi; livezile și cascadele mănăstirii Sf. Treime de la Saharna; parcul livada de la mănăstirea Hârjăuca ș.a.).
Spre sfârșitul sec. XIX și la începutul sec. XX în arhitectura peisajeră basarabeană începe să se simtă influența eclectismului, specific artei ruse și europene a acestei perioade.
Nu poate fi neglijat nici contextul cultural în care s-a dezvoltat arhitectura parcurilor din Republica Moldova. În marea lor majoritate aceste parcuri includeau în arhitectura lor clădirile conacelor sau palatelor, care la rândul lor erau legate de numele unor familii notorii basarabene. Astfel, parcul și conacul de la Cernoleuca au aparținut familiei Cazimir, un reprezentant al căreia - C.F. Cazimir a fost unul dintre pionerii științelor agricole din Basarabia. Scriitorul C. Negruzzi era un oaspete des a parcului din satul Târnova - unde se afla conacul unchiului său - M. Negruzzi. Scriitorul C. Stamati era proprietarul parcului de pe lângă conacul său din s. Ocnița. Conacul din s. Dolna a familiei Ralli l-a găzduit pe poetul rus A.S. Pușkin în timpul deportării sale în Basarabia. În parcul conacului de la Dubăsarii Vechi (din perioada interbelică) astronomul Leon Donici își organizase observatorul.
A doua jumătate a secolului XX, a modificat simțitor funcțiile și statutul arhitecturii peisajere din Republica Moldova. Dacă în secolul XIX rolul principal îl juca parcul, grădina sau livada constituită în jurul conacului sau palatului, în secolul XX, rolul principal încep să-l joace parcurile cu planimetrie neregulară constituite în zonele urbane. Cazul Chișinăului este semnificativ în acest sens. De la sec. XIX capitala Basarabiei moștenise doar parcuri cu alei regulare de tip francez (actualele "Grădina Publică Ștefan cel Mare" și "Parcul Catedralei"). În a doua jumătate a sec. XX pe lângă îmbogățirea acestor parcuri cu noi edificii sculptural-arhitecturale ("Aleea clasicilor" din grădina publică "Ștefan cel Mare"), la periferia orașului se constituie noi parcuri și grădini publice, utilizându-se pentru aceasta flora deja existentă a pădurilor din jurul orașului. Astfel, apar parcurile ce despart actualmente cartierele "Râșcani" de "Ciocana Nouă" din nordul Chișinăului. Alte parcuri, cum este cel de la "Valea Morilor" a fost constituit pe parcursul anilor 50 în urma unor ample lucrări de amenajate a teritoriului, de săpare a unui lac artificial pe locul unde existau mai multe fântâni, de proiectare (de către arhitecții R. Curț și D. Palatnic) a unor lungi scări de acces etc. Similară a fost și constituirea în anii 60-70 a parcului "Valea Trandafirilor", cu trei lacuri amplasate consecutiv și întretăiate de căile de acces ale aleilor, sau constituirea în anii 70-80 ai sec. XX a parcului "La izvor", format în jurul mai multor lacuri situate în apropierea râului Bâc. Arhitectura peisajeră tradițională a conacelor basarabene a încetat să se dezvolte în condițiile social-economice existente în a doua jumătate a sec. XX. Ea însă n-a dispărut totalmente, ci a rămas doar ca un domeniu de studiu și de restaurare a vechilor parcuri și grădini peisajere, transformate în rezervații naturale. Evenimentele istorice, care au urmat căderii comunismului în Europa de Est în anii 1989-1991, deși au dus la înviorarea construcției vilelor private, n-au revitalizat însă mult prea costisitoarele tradiții ale arhitecturii peisajere basarabene de secol XIX.
