Palatele, locuințele nobiliare, conacele, vilele urbane și rurale ale aristocrației Țării Moldovei sunt descrise în documentele secolelor XVII-XVIII și în consemnările călătorilor străini ce au vizitat aceste ținuturi. Pe teritoriul Moldovei din dreapta Prutului s-au păstrat multe case domnești, palate și conace datând din sec. XVII-XVIII. În Basarabia și Transnistria, - regiuni care formează astăzi Republica Moldova, - cele mai vechi reședințe boierești sunt datate cu sfârșitul sec. XVIII - începutul sec. XIX. Monumentele locative, pe parcursul sec. XIX și la începutul sec.XX, au cunoscut o evoluție rapidă, explicată, parțial, de dezvoltarea agriculturii în zonele rurale și a comerțului și administrației în zonele urbane. Monumentele arhitecturale de acest tip prezintă un interes deosebit pentru istoricii arhitecturii, întrucât în ele s-a reflectat cel mai bine influența diferitor orientări stilistice succesive, prezente în sec. XIX pe teritoriul Basarabiei și Transnistriei.
Tradițiile naționale autohtone, clasicismul și neoclasicismul rus, stilul "empire", eclectismul de la sfârșitul sec.XIX - începutul sec. XX și-au lăsat amprenta inconfundabilă în arhitectura și în decorul acestor edificii locative.
Inițial, cele mai vechi case boierești și anexele lor gospodărești erau construite cu schelet din lemn împletit cu nuiele, având aspecte comune cu casele țărănești tradiționale cu cerdacuri și prispe, dar depășindu-le ca dimensiuni. Drept exemplu timpuriu de organizare a spațiului locativ boieresc de la începutul sec. XIX servește conacul moșierului Russo din satul Micăuți (jud. Chișinău) - o casă scundă cu camerele dispuse în rând, prispă, acoperiș în patru ape, dotată din punct de vedere decorativ doar cu o galerie cu coloane, amenajată de-a lungul fațadei. Similar era în varianta sa inițială din prima jumătate a sec. XIX și conacul căminarului Zamfir Ralli, reconstruit radical în anii 70 ai sec. XX de arhitectul Robert Curț pentru a găzdui Casa-muzeu A.S. Pușkin din actualul sat Dolna (jud. Chișinău).
Neoclasicismul în varianta-i proprie Imperiului Țarist pătrunde în Basarabia începând cu anii 20 ai sec. XIX. Unul din primele edificii realizate în spiritul stilului neoclasicist din Basarabia este conacul Ecaterinei Rosetti-Roznovanu, întemeiat în anii 20 ai sec. XIX. În cadrul arhitecturii neoclasiciste erau deseori utilizate porticurile cu coloane în stil ionic, doric sau (mai rar) corintic. Ca exemplu de utilizare a acestor ordine în arhitectura rurală poate servi conacul boierului Celac (ulterior a aparținut familiei Malischi) din satul Bahmut (fostul r-n Călărași). Camerele de gală și locative erau dispuse aici în anfiladă, iar încăperile de serviciu și cele auxiliare erau legate prin coridoare. Soluții planimetrice similare putem găsi și în reședințele nobiliare neoclasiciste, de tipul conacului Iușnevski din s. Hrustovaia (în apropiere de or. Camenca) sau de tipul conacului boierului Străjescu din s. Văscăuți (jud. Soroca).
Neoclasicismul din arhitectura conacelor boierești a avut și unele particularități locale în Basarabia. Astfel, în conacul familiei Cazimir din s. Cernoleuca (jud. Edineț), camerele amplasate în jurul tindei erau completate de o tradițională galerie și cerdac, iar coloanele ionice aveau proporții improprii acestui ordin arhitectural. În conacul familiei Leonardi din s. Cubolta (jud. Bălți), constituit ca ansamblu în jurul anului 1835, arhitectura și decorul neoclasicist se îmbină organic cu mediul ambiant, format de un parc cu alei acoperite cu pietriș și cu havuzuri sculptate. Palatul contesei Trubețkoi din orășelul Camenca (Transnistria), construit în anii 30-40 ai sec. XIX, de asemenea a fost conceput în stil clasicist ca o parte componentă a unui ansamblu peisajer mai vast, cu terase de viță de vie, crame și beciuri, ce au aparținut inițial kneazului P.H. Witgenștain.
În jumătatea a doua a sec. XIX, în arhitectura vilelor rurale și a conacelor basarabene pătrund și alte stiluri. Astfel, în conacul familiei Stremiadi din satul Sofrâncani (jud. Edineț) fațadele sunt decorate în stil neogotic. Neogoticul poate fi depistat în conacul lui V. Calmuțchi din satul Corjeuți (jud. Edineț) și în conacul familiei Cantacuzino din satul Poiana (jud. Edineț). Apar compoziții planimetrice calitativ noi și procedee decorative răspândite anterior în Europa Occidentală. Ele pot fi observate, spre exemplu, în conacul lui Ion Hăsnaș din satul Sofia (jud. Bălți), - conac unde a fost asigurat un foarte înalt grad de confort și unde au fost amplasate sobe de teracotă smălțuită cu decor ornamental. Raportate la conacul lui Hăsnaș, conacele lui Manolachi Negruzzi din satul Târnova (jud. Edineț) și a lui Constantin Stamati din orășelul Ocnița (jud. Edineț) par să fie mai tradiționale, tributare stilului neoclasicist.
Elemente ale stilului "empire turc" pot fi găsite în decorul "Casei Catargiu" din Chișinău, construite în anul 1854 de arhitectul E. Gasket la colțul actualei străzi Columna și actualului bulevard al Renașterii.
"Casa Cheșco" de pe strada S. Lazo nr. 24 din Chișinău (construită la 1858) este cunoscută datorită proprietarei Zamfira Cheșco, vizitată aici de nepoata ei Natalia Cheșco, viitoare regină a Serbiei. Elemente ale stilului eclectic pseudo-renascentist putem găsi în "citadelele" decorative și în "ferestrele lui Bramante" apărute după 1888 la vila principesei Ghica-Comănești din Chișinău (str. 31 August, nr. 100) și datorate reconstrucției de către A. Bernardazzi a vechii clădiri neoclasice de la mijlocul sec. XIX.
O adevărată bijuterie a stilului eclectic basarabean o prezintă clădirea fostului Castel de vânătoare a lui Manuc-Bei din Hâncești (actualmente Muzeul de studiere a ținutului) construit după proiectul lui A. Bernardazzi în anii 80 ai sec. XIX la inițiativa fiului magnatului armean Oganes. În cadrul acestui castel miniatural sunt combinate într-un mod reușit elemente ale stilurilor pseudogotic, mauritan și renascentist francez. Cu mult mai sobru și mai laconic a fost construit palatul aceluiași Manuc-Bei tot din Hâncești (cunoscut și sub numele de palat al prințesei Dolgorukova). Aici predomină spiritul clasicist francez, unitatea stilistică fiind respectată cu mai multă strictețe decât în Castelul de vânătoare.
Cu mult mai modeste și mai apropiate de arhitectura caselor țărănești sunt Conacul familiei Lazo din satul Piatra și Conacul familiei Donici din satul cu același nume, ambele din județul Orhei.
Cele mai vechi case de locuit din capitala Republicii Moldova n-au rezistat până astăzi. Ele au suferit fie din cauza seismelor și a incendiilor, fie din cauza demolărilor.
Din cele mai cunoscute clădiri ale Chișinăului care nu s-au mai păstrat merită să menționăm casa comerciantului Gladilin și casa lui Tudor Crupenschi, care au fost demolate în legătură cu reconstrucția centrului urban și care erau situate mai la vale de actuala catedrală Nașterea Domnului din Chișinău (pe strada Columna, fosta Frunze). Casa lui Gladilin era un imobil cu parter și etaj, cu galerii etajate. A fost construită după principiile stilului post-clasicist rus, cu modificări locale. Casa lui Crupenschi, era și ea cu parter și etaj, dar dispunea și de o sală de teatru, unde au evoluat primele trupe dramatice de actori-profesioniști, veniți în Basarabia.
În general, trebuie să spunem, că fondul de bază arhitectural al orașelor basarabene construit în sec. XIX este prezentat de locuințe cu un singur nivel. Acestea sunt construcții perimetrale, întrerupte de porțile de acces în curțile orășenilor. Arhitectura fațadelor era determinată de variantele propuse de albumele "Fațade exemplare" elaborate de arhitecți din Sanct-Petersburg. Aceste variante de fațade erau obligatorii pentru construcțiile din orașele guberniale ale Imperiului Țarist. Arhitecții locali variau însă aceste fațade prin elemente de factură națională prezente în ornamentație, în cornișe, în ancadramentele ferestrelor, la intrările de onoare a edificiilor construite. Multe clădiri de locuit din principalele orașe ale guberniei Basarabia erau proiectate de arhitecți celebri, printre care lui A.I. Bernardazzi îi aparține rolul și aportul decisiv. Casa aristocratei Alexandra Casso (de la intersecția străzilor M. Eminescu și V. Micle) - cunoscută și sub denumirea de Casa Inglezi, - Casa Ianușevschi-Donici (de la intersecția străzilor G. Bănulescu-Bodoni și 31 August) unde actualmente se află Muzeul de Arheologie și Etnografie al AȘM și Palatul Râșcanu-Derojinschi de pe strada București (nr.62) sunt cele mai cunoscute edificii cu caracter locativ, proiectate la Chișinău de vestitul arhitect. Toate aceste clădiri, de un eclectism bine pronunțat în decorația fațadelor, denotă măiestria arhitectului, libertatea sintezei organice a formelor arhitecturale preluate din diverse curente și orientări stilistice replămădite în noi compoziții arhitectonice originale.
În arhitectura conacelor rurale de la sfârșitul sec. XIX - începutul sec. XX se observă de asemenea apariția unor înnoiri stilistice. Astfel, dacă conacul familiei Stroiescu din satul Brânzeni (jud. Edineț) și conacul boierului I. Bogdan din satul Cuhureștii de Sus (jud. Soroca) sunt realizate într-o cheie tradițională pentru sec. XIX, atunci conacul familiei Leonardi-Buzni din Ciuciulea (jud. Bălți) și conacul boierului N. Ergiu din satul Năpadova (jud. Soroca) poartă în unele detalii amprenta stilului "Art nouveau" (cunoscut în Rusia sub genericul de "Stil modern" iar în România sub genericul de "Stilul anului 1900").
La începutul secolului XX la Chișinău activează încă doi arhitecți de renume. Primul dintre ei este H. Lonschi, care proiectează în stil baroc vienez celebra Casă Herța, de pe bulevardul Ștefan cel Mare, nr.115 (unde este situată astăzi una din clădirile Muzeului Național de Arte Plastice) și care, în pofida stării ei precare de conservare, rămâne drept unul din cele mai frumoase edificii din Chișinău. Al doilea, este tânărul Alexei V. Șciusev, născut la Chișinău și care își începe aici activitatea creatoare construind în stil oriental (sub impresia călătoriei petrecute la Samarkand!) Casa Drogoev de pe str. A Bernardazzi, nr. 97. Tot lui Șciusev îi aparține la Chișinău edificiul vilei Carcevschi, iar la Cuhureștii de Sus (jud. Soroca) biserica Sf. Treime. În Casa Drogoev Șciusev utilizează cu succes decorația din cărămizi cu smalț albastru dispuse în frize late sub cornișă.
Stilul electic continuă să concureze cu stilul modern în arhitectura Chișinăului de la frontiera sec. XIX-XX. Astfel, monumentele de arhitectură urbană de pe strada Lazo, nr.14, și de pe strada Columna, 110 (așa numită Casă a Sofiei Andrianova), au fațade realizate, respectiv, în stil pseudo-gotic și pseudo-renascentist, cu scoici decorative în frontoanele fațadelor. Casa Cligman (de pe bd. Ștefan cel Mare, 113), modestă la exterior, este cunoscută în special datorită interioarelor ei somptuoase cu excelente sobe de teracotă, parchete incrustate și o grădină de iarnă în stil pseudo-gotic, dispusă în curtea edificiului. Un anumit interes prezintă și casa în care a locuit celebra cântăreață Lidia Lipkovski de pe str. Șciusev, nr. 111, realizată în stil modern. Foarte apropiată de decorația exterioară pseudo-gotică a menționatei casei de pe str. Lazo, nr. 14, este și casa de locuit de pe str. 31 August, nr. 15. Aici se simte mâna unuia și aceluiași arhitect, cu părere de rău neidentificat până în prezent.
La sfârșitul sec. XIX - începutul sec. XX în Basarabia încep să fie construite imobile cu apartamente destinate închirierii, cum sunt cele de pe bul. Cantemir, nr.70, și de pe strada 31 August, nr. 139, din Chișinău. Aceste edificii sunt construite de obicei în stilul "Art nouveau", având o structură spațială determinată de utilizarea rațională a terenului și a spațiului locativ. Clădirile sunt, de obicei, amplasate în formă de careu, formând o curte interioară izolată. Fațadele principale, orientate spre stradă, au o plastică activă, cu reliefuri și ornamente cromatice, specifice acestui stil. Un rol important în aceste clădiri îl joacă și feroneria ușilor, ferestrelor și grilajelor, executată la un înalt nivel profesionist.
Una din ultimele vile urbane, construite în Basarabia înainte de Primul Război Mondial a fost vila lui A.T. Aleinikov de pe str. Decebal, nr.4, din or. Soroca, - vilă înălțată la 1912. Amplasată în mijlocul unei grădini peisajere pe panta povârnișului înalt al terasei superioare a malului Nistrului, această vilă (din cauza reliefului) a fost soluționată în două niveluri - parter și etaj, elementul arhitectural principal al întregului edificiu, rămânând însă porticul intrării centrale, sprijinit pe două coloane din fontă, având balcon cu grilaj din fier forjat. În perioada interbelică, la Chișinău, Bălți, Tighina și Soroca au fost construite foarte multe case individuale, vile urbane, imobile cu apartamente de raport într-un stil specific, apropiat "Artei 1900" și numit în mod curent "Stil neoromânesc" sau "Stil modern românesc". În spiritul acestei orientări stilistice a lucrat la Chișinău arhitectul Nicolae Mertz. Lui îi aparțin casa de locuit de pe str. Kogălniceanu, nr. 69, clădirea actualei galerii "Coral" de pe str. M. Eminescu. Similare din punct de vedere stilistic sunt și vilele urbane realizate de alți arhitecți și dispuse pe str. Sfatul Țării (nr. 69), A.Bernardazzi (nr. 52), Vlaicu Pârcîlab (nr. 57), 31 August (nr. 95), A.Mateevici (nr. 119) ș.a. Pentru toate aceste clădiri de stil neoromânesc sunt caracteristice compoziții volumetrice cu o plastică activă, evidențiată de contrastul între zidăria masivă și spațiile libere - logii, terase, balcoane etc. Coloanele din lemn sau piatră, utilizate în decorarea acestor edificii au detalii împrumutate din arhitectura tradițional românească, în special inspirate din edificiile epocii lui Constantin Brâncoveanu. Din acest motiv una din denumirile acestui stil "neoromânesc" este "stilul pseudobrâncovenesc".
Cel mai impresionant imobil de stil "brâncovenesc interbelic" din Basarabia îl prezintă reședința arhiepiscopului de Hotin Visarion Puiu, înălțată la Bălți între anii 1924-1932 după proiectul arhitecților A.Gabrielescu și N.Mihăilescu. Tot la Bălți în perioada interbelică activează și arhitectul Eti-Roza Spirer. După proiectul ei este construită Casa cu apartamente de raport de pe str. Hotinului nr.26 (în stil constructivist) și este reamenajată clădirea "Casei Bodescu" transformată în anii 30 în Prefectura orașului Bălți (amplasată într-un edificiul de la începutul sec. XX).
Perioada postbelică se remarcă prin imobilele de locuit de mari dimensiuni construite în principalele orașe ale republicii. În anii 50 clădiri impunătoare cu parter, trei-patru etaje, logii, mozaicuri policrome, amplasând sute de locuințe, se construiesc la Chișinău. Tipice pentru această arhitectură sunt imobilul cu 128 de apartamente de pe bd. Ștefan cel Mare, nr. 164 (construit după proiectul lui V.A. Voițehovschi) și imobilul din trei blocuri cu 4 etaje de pe același bulevard (nr. 128 - 130), construit în 1952 după proiectul lui G.Levental și T. Andreeva. De obicei aceste imobile locative ocupau întreg cartierul urban situat între două intersecții stradale. În perioada "dezghețului hrușciovist" (sf. anilor 50 - înc. anilor 60) arhitecții s-au dezis de la majoritatea elementelor decorative ce înfrumusețau casele de locuit. Numărul caselor cu apartamente a sporit considerabil, dar calitatea și originalitatea edificiilor au fost trecute drept secundare. Aceasta este perioada construcțiilor masive, "în serii", după planuri-tip aprobate la Moscova.
Anii 70-80 au diversificat posibilitățile acestei arhitecturi "seriale". În locul cărămizii și cotilețului au fost introduse construcțiile monolite din beton-armat sau construcțiile din blocuri semifabricate, montate la fața locului. Toate aceste fenomene au diminuat acuitatea problemei locative din Republică, dar au îndepărtat cu mult funcționalitatea locuinței de estetica și de confortul specific edificiilor din perioada interbelică. Doar în anii 90, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, cu căderea regimului comunist și cu apariția unei pături mai înstărite a populației, s-a pus din nou problema înălțării vilelor urbane, a caselor particulare, cu mai multe etaje, a grădinilor înconjurătoare, a decorației policrome a fațadelor etc. Noțiunea de "palat" a suferit în perioada sovietică o schimbare de sens: dintr-un edificiu fastuos cu menire locativă sau administrativă, aparținând, de obicei, unei familii nobiliare, în anii 60-80 ai sec. XX "palatul" devine de fapt un edificiu de menire socio-culturală, similar teatrului, clubului sau cinematografului. Astfel apar "Palatele de cultură", "Palatele pionerilor", "Palatele sindicale", etc. La Chișinău în anii 70-80 se înalță "Palatul Național" și "Palatul Republicii", "Palatul feroviarilor" ș.a. arhitectura lor însă nu are nimic comun cu arhitectura vechilor palate sau conace basarabene.
