Prima instituție de învățământ din Moldova feudală este considerat Colegiul slavo-greco-latin de pe lângă biserica Trei Ierarhi din Iași, înființat în perioada de domnie a lui Vasile Lupu (1634-1653) după modelul Academiei Kievo - Movilene, fondate la 1632 de mitropolitul Petru Movilă. Limba română pătrunde în învățământul superior mai târziu, odată cu înființarea la Iași a Academiei Mihăilene în 1835, pe timpul domniei lui Mihail Sturza și din inițiativa lui Gheorghe Asachi. Aceste edificii de învățământ superior și mediu nu erau, însă, amplasate în edificii construite special cu scopul de a găzdui instituțiile educaționale.
Începând cu anul 1796 în majoritatea centrelor ținutale ale Moldovei, inclusiv la Chișinău, apar școli orășenești cu predarea în limba română. Prima școală domnească apare la Chișinău în 1803, iar primele școli lancasteriene încep să fie înființate în Basarabia din 1824, deja după ocuparea ținutului de Imperiul Țarist. Astfel de școli sunt deschise la Chișinău, Bălți și Ismail. Inițial predarea avea loc și aici în limba numită de autorități moldovenească (română), dar începând cu anul 1828, în conformitate cu politica de rusificare promovată de autoritățile țariste, s-a trecut la studiul obligatoriu doar în limba rusă.
În anul 1830 este înființată prima școală particulară de fete din Basarabia - Pensionul de Fete înființat de Ana Șafarevskaia, care în anul 1836 este completat de încă două pensioane de fete: așa - numitele pensioane Maie și Rizo.
Din edificiile de învățământ superior din Basarabia secolului XIX cele mai vechi par să fie Seminarul Teologic din Chișinău, înființat încă la 1813 de mitropolitul Gavriil Bănulescu - Bodoni și reconstruit capital, în stilul eclecticii "a la russe", în anii 1900-1902, și Școala de Horticultură din Basarabia, care până în anii 60 ai secolului XX s-a aflat pe strada Sarmizegetuza din capitala Moldovei, iar după aceea a fost transferată în orășelul Strășeni. De la începutul secolului XX, datează clădirile fostului orfelinat "Balș", proiectate de Vl. Țiganco, și a fostului gimnaziu pentru fete din Soroca (în perioada interbelică liceul "Domnița Ruxandra") proiectat de V. I. Șmidt. În 1905, același Vl. Țiganco proiectează și construiește clădirea fostului pension pentru fiii nobililor basarabeni (actualmente una din clădirile Academiei de muzică, teatru și arte plastice). În provincie, la începutul secolului XX este dată în exploatare: școala feroviară din orașul Ocnița (1905); din prima treime a secolului XX fac parte Gimnaziul din Lipcani, Școala primară din satul Cuhureștii de Sus, școala medie nr. 1 din Fălești ș.a.
Datele statistice întocmite la începutul anilor 20 ai secolului trecut ne oferă următorul tablou: în cele peste 1824 de localități ale Basarabiei de după primul Război Mondial funcționau 1747 de școli primare, iar în anul 1923/1924, numărul lor crescuse la 2041. Cele mai importante instituții de învățământ mediu din perioada interbelică erau liceele, gimnaziile și colegiile. Majoritatea lor erau concentrate la Chișinău. Astfel aici se aflau: Liceul de băieți nr. 1 "B.P. Hasdeu", Liceul de băieți nr. 2 "M. Eminescu", liceul de băieți nr. 3 "A. Donici", liceul de băieți nr. 4 "A. Russo", liceul de fete nr. 1 "Regina Maria", liceul de fete nr. 2 "Principesa Dadiani", liceul eparhial de fete, liceul de fete "Jeanne d'Arc", liceul militar "Regele Ferdinand", liceul comercial, liceul industrial, gimnaziul de băieți, școala normală "Mihai Viteazu", școala de viticultură, colegiul de arte plastice, școala de muzică, școala de contabilitate, seminarul teologic, școala de gospodărie urbană, școala de educatoare pentru grădinițele de copii ș.a. În preajma anului 1940, când Basarabia, în urma pactului Molotov - Ribbentrop a fost ocupată de trupele sovietice, în ținut numărul de școli era de 2155. Evident că nu toate școlile și liceele dispuneau de clădiri proprii sau de edificii amenajate special în conformitate cu cerințele procesului didactic. Cu toate acestea unele exemple reușite de instituții de învățământ planificate în scopuri educaționale există și în perioada interbelică. Astfel, la Bălți arhitectul E. R. Spirer proiectează în stil constructivist liceul pentru fete "Domnița Ileana". La Soroca liceul "A. D. Xenopol" după inundația devastatoare din 1932 a fost reproiectat și reconstruit în 1936. Școala tehnică din Soroca, existentă încă din anii 1914-1916, în anii 30 este lărgită prin construirea unui nou bloc de învățământ cu 2 etaje. La Chișinău, majoritatea liceelor și școlilor sunt reamenajate sau replanificate în conformitate cu necesitățile procesului educațional.
Perioada de după cel de al 2-lea Război Mondial se remarcă prin numeroase construcții de edificii cu menire educațională. În anii 50, predomină încă planificarea - tip, specifică instituțiilor școlare sovietice din epoca stalinistă. În decorul exterior al acestor edificii, în mod declarativ, sunt prezentate atributele "școlare": cartea, insignele "comsomoliste" etc. O mostră a arhitecturii acelor ani o prezintă clădirea fostei școli nr. 37 (actualmente clădirea liceului român - englez "Mircea Eliade"). Cu totul alta este maniera de edificare a instituțiilor de învățământ de la sfârșitul anilor 60 și de pe parcursul anilor 70 și 80. Clădirea facultăților de fizică, chimie și matematică a Universității de Stat din Chișinău (arhitect I. Șmurun) se remarcă prin funcționalitate, sobrietate și logică constructivă. Clădirea "nouă" a liceului "Gheorghe Asachi" din Chișinău (fosta școală nr. 1) proiectată de arhitecții S.Șoihet și A. Kiricenko, se evidențiază prin utilizarea blocurilor monolite din beton armat. Piatra de calcar și cărămida au fost combinate în cadrul construcției "Palatului pionerilor" din orașul Tiraspol (arhitecți: V. Sumișevskii, V. Severinov și A. Mitiunin). Piatră albă de Cosăuți în combinație cu blocurile monolite decorate cu mozaicuri a fost utilizată de arhitectul V. Zaharov în anul 1983 în cadrul proiectării noii clădiri a școlii nr. 37 din Chișinău.
Din edificiile proiectate în anii 80 în scopuri educaționale se remarcă noile clădiri a Universității de Stat din Chișinău și a Universității Pedagogice "Ion Creangă". O reușită a arhitecturii acelor ani o prezintă Facultatea de Urbanistică și Arhitectură a Universității Tehnice din Chișinău. În această clădire arhitectul V. Bessonov a reușit să îmbine armonios construcțiile din blocuri monolite de beton cu decorațiile din piatră albă de Cosăuți și din cărămidă roșie de pe fațade. Școala de Marină din orașul Chișinău, proiectată în aceeași perioadă de arhitectul V. Modârcă se remarcă prin integrarea panourilor de lemn în structura monolită a edificiului și prin importanța acordată rustului din plăci de granit negru de la nivelul soclului.
Anii 90, din cauza crizei economice grave care a afectat Republica Moldova, s-au dovedit a fi mai puțin fertili în ceea ce privește construcția de imobile destinate învățământului superior sau mediu. Cu toate acestea o serie de instituții de învățământ private (liceul "Prometeu", Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Facultatea de Arte Plastice a Universității Pedagogice "Ion Creangă" ș.a.) au reușit să-și edifice noi blocuri de studii.
