Arhitectură rurală

Compartimentul "Arhitectură rurală" cuprinde edificiile arhitecturale construite în localităţile săteşti ale Republicii Moldova. Din punct de vedere tipologic aici intră obiectele cu valoare artistică şi etnografică printre care merită să fie menţionate: casele de locuit, anexele gospodăreşti (pivniţele, beciurile, cramele, curţile, porţile, hambarurile, sâsâiecile, fântânile) şi alte tipuri de obiecte din mediul rural. Întrucât cele mai importante centre de arhitectură rurală din Republica Moldova sunt adesea şi importante centre de artizanat şi meşteşugărit, în cadrul acestei categorii au fost incluse şi centrele de meşteşugărit şi de artizanat popular.

Arhitectura rurală pe teritoriul Republicii Moldova s-a dezvoltat timp de secole, apropriindu-şi cele mai valoroase tradiţii în construirea şi exploatarea edificiilor rurale cu o tipologie destul de variată.

Aspectul exterior al satelor basarabene stabilit pe parcursul secolelor oferă cea mai pitorească şi variată privelişte. Amplasate, de obicei, pe culmile dealurilor, pe povârnişuri, sau în văile râurilor, localităţile rurale lasă, la prima vedere, impresia unui aranjament haotic, care nu poate fi întotdeauna explicat şi definit din punct de vedere logic. Situaţia, însă, este de altă natură: fiecare sat şi-a găsit amplasamentul optim, localnicii luând în consideraţie atât relieful specific al pământului, cât şi reţeaua de drumuri, care asigură comunicarea cu alte localităţi apropiate sau mai îndepărtate.

Curtea ţărănească poate fi considerată drept un ansamblu integral de arhitectură populară. Poarta de lemn, alcătuită din două sau trei canaturi, fixate între două - trei coloane sau stâlpi, este acoperită cu ornamente geometrice crestate sau perforate ce accentuează elementele constructive şi care mai au adesea şi o valoarea arhaică apotropaică. Deasupra stâlpilor se înalţă un acoperiş îngust, ce protejează porţile. Dintre simbolurile ce decorează porţile pot fi citate: soarele, arborele vieţii, florile, elemente romboidale şi alte motive, adesea comune cu motivele utilizate în covoarele şi ţesăturile populare.

Casa este amplasată în adâncimea curţii. Alcătuită tradiţional din trei încăperi - tinda (intrarea), dormitorul, adesea comun cu bucătăria şi "casa mare" (camera pentru oaspeţi), locuinţa ţărănească tradiţională reprezintă un ansamblu integru, redus la strictul necesar, dar extrem de funcţional. În interior ambianţa casei ţărăneşti este împodobită cu covoare, păretare, lăicere. Exteriorul caselor este decorat cu ornamente pictate şi sculptate, unde decorul principal este distribuit pe frontoanele acoperişurilor şi pe faţadele principale ale edificiilor.

Unul din elementele primordiale ale faţadei casei ţărăneşti este prispa: un soclu nu prea înalt ieşit în exterior şi servind de suport pentru cei patru, şase sau opt stâlpi sau coloane ce sprijină acoperişul. Vara, datorită prispei, intrarea în casă este protejată de razele dogorâtoare ale soarelui, iar iarna de frigul de afară şi de zăpada abundentă.

Coloanele sau stâlpii prispei sunt bogat ornamentaţi, fiind încununaţi de capiteluri stilizate, ce au anumite afinităţi cu unele variante simplificate ale ordinului ionic.

Acoperişurile caselor mai vechi sunt de obicei în două ape având coamele decorate. Câmpurile frontoanelor sunt bogat ornamentate. De regulă, decorul subliniază elementele constructive ale arhitecturii, marcând o ritmică simetrică, armonioasă şi echilibrată. În majoritatea cazurilor elementele decorative sunt acoperite cu culori vii, sonore.

Cele mai originale ateliere de prelucrare a pietrei se află în satele Butuceni, Trebujeni, Ivancea, Brăneşti, Furceni, Cosăuţi, Sănătăuca şi Gordineşti.

Importante centre ale olăritului tradiţional se află la Hogineşti, Iurceni, Ţigăneşti, Cinişeuţi, Cioreşti.

Datorită mănăstirii de la Răciula, în această localitate s-a dezvoltat un important centru de artizanat popular, în special în domeniul ţesutului covoarelor şi a broderiilor tradiţionale.

O tipologie specifică au pivniţele şi alte anexe gospodăreşti din marile centre de pregătire şi de păstrare a vinurilor moldoveneşti, cum sunt centrele de la Mileştii Mici, Cricova, Corjeuţi ş.a.

Construcţia marilor complexe agroindustriale în Republica Moldova în anii 70-80 ai sec. XX a afectat profund aspectul arhitecturii rurale. Problemele edilitare au început să fie rezolvate după metode standarde, specifice mai mult mediului urban, decât celui rural, ceea ce a dus la deteriorarea aspectului armonios al satelor basarabene. Clădirile locative asamblate din blocuri de beton prin metoda industrială rapidă, deşi au rezolvat problema locativă, n-au reuşit, totuşi, să se integreze organic în peisajul specific rural moldovenesc.

Arhitectură industrială

Categoria "Arhitectură industrială" cuprinde edificiile arhitecturale destinate producţiei materiale din mediile rural şi urban al Republicii Moldova. În selecţia edificiilor, accentul s-a pus pe particularităţile arhitecturale autohtone şi pe valoarea istorică a monumentelor, importanţa economică actuală nefiind scopul unei prezentări a monumentelor de arhitectură. Întrucât una din sursele arhitecturii industriale o constituie arhitectura instalaţiilor tehnice populare, acestea au fost de asemenea incluse în cadrul categoriei menţionate. Din punct de vedere tipologic, în cadrul "arhitecturii industriale şi a instalaţiilor tehnice populare" intră următoarele edificii: uzinele, fabricile, manufacturile, cartierele istorico-arhitecturale cu menire industrială, atelierele, morile de apă şi de vânt, depozitele şi magaziile, oloiniţele săteşti, anexele arhitecturii industriale ş.a.

O mostră elocventă de sistematizare a străzilor în cadrul unui cartier istorico-arhitectural cu menire şi infrastructură industriale o prezintă orăşelul feroviar din Ocniţa, construit încă în ultimul deceniu al sec. XIX (anii 1892-1893). O altă mostră de arhitectură industrială rurală din anii 80 ai sec. XX o prezintă Fabrica de vinuri din satul Romaneşti, pentru proiectarea căreia arhitecţii au fost menţionaţi în anul 1975 cu Premiul Consiliului de Miniştri al URSS.

Morile de vânt şi de apă sunt cele mai caracteristice şi originale exemple de instalaţii tehnice populare. În cadrul Site-lui sunt prezentate morile de apă a satelor Chiurt, Hrustovaia, Naslavcea, Brânzeni, Berlinţi, Bălăsineşti, Bobuleşti, Teţcani, Stroieneţ, moara de vânt a satului Cernoleuca şi Moara Roşie din Chişinău.

Tipologia arhitectonică a oloiniţelor din mediul rural poate fi urmărită după instalaţiile artizanale din satele Hrustovaia şi Sofrâncani. Arhitectura obiectivelor vinicole tradiţionale este prezentată de complexul tehnologic de pregătire şi păstrare a vinului din or. Camenca şi complexul teraselor de viţă de vie de pe fosta moşie a principelui Witgenstein din acelaşi judeţ.

Tipice pentru arhitectura depozitelor şi magaziilor din prima jumătate a secolului XIX sunt depozitul vechi al oraşului Soroca şi pivniţele vechi ale oraşului Camenca.

Un exemplu interesant de arhitectură populară cu menire tehnică din sec. XVIII îl prezintă podul boltit, instalat pe râul Vilia, pe drumul Teţcani-Lipcani (jud. Edineţ). Alt pod boltit, de proporţii mai mari (circa 14 m înălţime) a fost proiectat în anii 1822-1828 de inginerii din Sankt-Petersburg pentru orăşelul Otaci (direcţia orientată spre satul Călărăşeuca, jud. Edineţ).

Un model de artă inginerească, dar şi o mostră a arhitecturii civile, îl prezintă Castelul (Turnul sau Foişorul cum i se mai spune) de Apă din or. Chişinău, construit la sfârşitul sec. XIX după proiectul arhitectului A. Bernardazzi la intersecţia actualelor străzi A. Mateevici şi Mitropolitul G. Bănulescu-Bodoni. Alt castel de apă a fost înălţat la începutul sec.XX pe teritoriul spitalului de psihiatrie din fosta moşie a Costiujenilor. Împreună cu uzina electrică de la Costiujeni acest castel de apă a fost edificat în jurul anului 1905 din beton armat - un prim exemplu de aplicare a acestei noi pentru acele timpuri tehnici de construcţie nu numai în Basarabia, ci şi pe întreg teritoriul de sud-vest al Imperiului Ţarist, din care făcea parte şi teritoriul actualei Republici Moldova.

Printre operele de arhitectură industrială a secolului XX din Republica Moldova merită să fie menţionate combinatul de bumbac din Tiraspol (inginer B. Goliţîn, arhitect Iu. Proţişîn), clădirile uzinelor "Sciotmaş" şi "Mikroprovod" din Chişinău, elevatoarele din Tighina şi Căuşeni, fabrica de covoare "Floare" din Chişinău (inginer A. Cerneak, arhitect A. Kudla), uzina metalurgică din Râbniţa (ingineri: V. Marfenko, B. Patlis, arhitect A. Şmakov ş.a.), clădirea fabricii de nutreţuri combinate de la Mărculeşti, complexul agroindustrial din Râşcani şi alte obiective industriale. Utilizarea pe scară largă a materialelor de construcţie locale, constituie o caracteristică importantă a arhitecturii industriale contemporane din Republica Moldova.