Glosar de termeni

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s ş t v z

Boltă realizată din cărămidă (mai rar din piatră) reprezentată de porţiunea superioară a unei sfere tăiate de un plan orizontal, aproximativ la nivelul diametrului sau mai sus de acesta.

Vezi: Gropniţă

Şanţ vertical de secţiune semicirculară (rar uşor unghiulară) care decorează de jur-împrejur fusurile coloanelor şi pilaştrilor.

Termen folosit cu înţelesul de normă, regulă, lege. Termenul canon cuprinde ansamblul regulilor impuse în reprezentarea artistică, având ca sursă considerente de ordin politic, religios, filosofic sau artistic.

1. Biserică de mici dimensiuni, izolată sau plasată în interiorul unei alte construcţii.
2. Construcţie anexă a unei biserici mai mari, comunicând direct cu acesta şi prevăzută cu un altar propriu.
3. Capelă funerară - capelă plasată intr-un cimitir, servind cultului funerar particular.
4. Capelă-osuar - spaţiu în care se păstrează în cadrul mănăstirilor osemintele deshumate ale călugărilor decedaţi de mai mult timp.

Piesă componentă a unei coloane, reprezentând partea sa superioară, care transmite greutatea antablementului fusului coloanei respective.

Sistem de pavaj constând din asamblarea unor piese pătrate sau poligonale, de piatră, gresie sau ceramică, din a căror compunere rezultă şi un efect decorativ.

Statuie feminină, drapată după moda antică sau seminudă, care îndeplineşte într-un edificiu rolul unei coloane, stâlp sau pilastru.

Ancadrament pictat sau sculptat, de diferite forme, cu marginea ondulată, purtând în centru o inscripţie, o emblemă, o dată cronologică etc., plasat pe frontispiciul unui edificiu, deasupra unei uşi, etc.

Sistem funcţional - decorativ folosit la realizarea unui tavan, unei bolţi sau la pereţii unei mobile mari, prin asamblarea artistică a mai multor panouri decorative alcătuind casete.

1. Sistem constructiv - decorativ în care un element central (bloc de piatră feţuită sau bolovan) este plasat într-o zidire mixtă.
2. Parte constitutivă a unui plafon sau a unei bolţi, marcând o unitate independentă formată din pătrate precis delimitate de cadre proprii, cu suprafaţa interioară decorată în relief sau realizată dintr-o succesiune de retrageri. Prin asamblarea casetelor se obţine un plafon casetat.

Biserică principală legată, la origine, de prezenţa nemijlocită a unui scaun episcopal. Prin extensie - denumire acordată bisericii mai importante dintr-un oraş în care funcţionează mai multe lăcaşuri de cult.

Biserica principală dintr-o mănăstire athonită.

Una dintre imaginile achiropoiete ale lui Hristos, imprimate pe o cărămidă, găsită, - conform legendei - în oraşul Edessa. Tipologic este apropiată de Mandylion.

Ultimul bolţar, marcând punctul cel mai înalt, "vârful" unui sistem de boltire, cu care aceasta se încheie.

Pridvor (închis cu geamuri) la casele ţărăneşti.
Vezi: Pridvor

 Fiecare dintre încăperile de mici dimensiuni locuite de membrii unei comunităţi monahale.

Curbură interioară, concavă a unui arc sau al unei bolţi.

Piesă de armură, destinată să apere gamba piciorului.

Element arhitectural constând într-un portret în medalion al unei persoane decedate.

Construcţie de zid sau de lemn, ridicată special în preajma unei biserici pentru a adăposti clopotele. Uneori poate fi situată deasupra pronaosului sau exonartexului bisericii.

Muchia superioară, orizontală a unui acoperiş, rezultând din îmbinarea celor două pante (ape).

Scară în spirală realizată din lemn, piatră sau metal, cu treptele dispuse strâns în jurul unui ax central.

Element constructiv vertical, destinat să contribuie la descărcarea forţelor de împingere provenite din sistemul de acoperire a unui spaţiu (bolţi, tavane etc.) Poate fi realizată în lemn, piatră, cărămidă, metal, beton.
În ordinele clasice coloanele aveau de obicei fus, capitel şi (la ordinele ionic şi corintic) - bază.

Succesiune uni-sau pluri-liniară de coloane de acelaşi tip sau de tipuri diferite, unite prin arhitrave ori prin arce, care se constituie în ansambluri independente.

Ordin arhitectural roman al cărui capitel combină volutele ionice şi frunzele de acant corintice.

Modalitate specifică de structurare a elementelor unei opere de artă astfel, încât să formeze un ansamblu omogen, echilibrat, indestructibil, capabil să transmită privitorului ideea şi emoţia artistului.

Reşedinţă bisericească sau nobiliară din mediul rural, de dimensiuni medii, compusă din casa propriu-zisă, din anexe gospodăreşti şi o curte, uneori şi o grădină sau chiar un parc.

Boltă în sfert de sferă, care acoperă un spaţiu semicircular (o absidă, o nişă, etc.)

1. Element arhitectonic din piatră, ieşit de la suprafaţa zidului o dată cu care este construit, cu rol funcţional, servind ca punct inferior de sprijin şi de descărcare.
2. Termen preluat din arhitectură pentru diverse tipuri de poliţe din piatră (lemn, metal, ceramică), suspendate pe ziduri exterioare sau interioare, pe care se aşează sculpturi, obiecte de artă decorativă etc.

Mişcare artistică şi curent de idei estetice de la începutul sec.XX, marcate prin "idealul ingineresc" de precizie, raţionalitate şi logică în elaborarea formelor vizuale.

Element de sprijin exterior, făcând parte, la origine, din sistemul de descărcare şi de contraîmpingeri ale unei bolţi. Există şi contraforţi decorativi, care doar ritmează faţadele.

1. În arhitectura Muntelui Athos, nume dat absidelor laterale ale catolicoanelor.
2. În arhitectura bisericească rusă - nume dat catului superior (etajului) din interioarele locaşelor ortodoxe.

Spaţiu îngust şi lung, de trecere, facilitând accesul direct în unele încăperi.

Ultimul din ordinele arhitecturii Greciei Antice, prezent şi în arta clasicistă şi neoclasicistă.

Element arhitectural ieşit în consolă faţă de planul exterior superior al zidului unei construcţii.

În arhitectura fortificată, gol al unui parapet, situat între două merloane, care oferă apărătorilor posibilitatea de a ţinti asupra atacanţilor fără a fi ei înşişi loviţi.

1. Spaţiu funerar subteran zidit (singular sau pluricelular).
2. Tip de biserică subterană, plasată dedesubtul sanctuarului uneia obişnuite.

Personaj care comandă, susţine din punct de vedere material şi întăreşte juridic ridicarea unui edificiu sau întemeierea unui aşezământ religios.

Tip de boltă semisferică sau semisferoidală, care acoperă spaţii de plan pătrat.

În arhitectura fortificată, parte a zidului de incintă plasată între două turnuri sau două bastioane, prevăzută, de obicei, spre interior, cu drumuri de strajă.