Glosar de termeni

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s ş t v z

Văl amplu, preluat din vestimentaţia matroanelor romane, care în reprezentările pictate şi sculptate, acoperă capul şi înfăşoară întregul corp al femeilor sfinte care au trăit în vremea începuturilor creştinismului. Este piesa vestimentară principală care caracterizează imaginile Maicii Domnului în arta bizantină şi post-bizantină.

Vechi simbol mistic pentru lumină, figurat, de obicei ca un halou luminos vertical.

Temă iconografică având la bază legenda regelui Abgar din Edessa, care a primit o imagine a lui Hristos, imprimată după propriul chip al acestuia pe o bucată de pânză.
Sinonim: Vera icon - imagine adevărată. Se înrudeşte cu tema "Năframa Veronicii" apărută în Occident în sec XII-XIII.

Spaţiu de locuit situat la nivelul acoperişurilor înalte cu pantă frântă, compartimentat în una sau mai multe încăperi, bine luminate, al căror plafon este adesea înclinat, urmând linia şarpantei învelitorii. Denumirea provine de la numele arhitectului francez Francois Mansart (1598-1666), considerat inventatorul acestui mod de a folosi spaţiul.

Ornament pictat sau sculptat în relief (format dintr-un cap de om sau de animal, uneori reprezentat fantezist, adesea înconjurat de frunziş), folosit în arhitectură pe cheile de boltă, pe console, capiteluri etc.

Motiv ornamental continuu, uneori în relief, format din linii încrucişate sau frânte, care se intersectează în unghiuri drepte. Frecvent folosit în arhitectura greacă şi neoclasică, la decorarea plafoanelor şi faţadelor.

1. Motiv decorativ folosit în arhitectură, înscris într-un catuş oval sau eliptic.
2. În pictura murală bisericească apare în frize sau succesiuni verticale, delimitând în cadrul unor figuri geometrice circulare, imaginile unor personaje (sfinţi), a unor scene sau simboluri.

Monument preistoric construit dintr-unul sau mai multe blocuri uriaşe de piatră brută descoperite în număr mare pe litoralul atlantic vest-european.

Ciclu iconografic ortodox foarte amplu, pictat, cuprinzând ilustrarea fiecărei dintre zilele anului bisericesc răsăritean, într-o succesiune care începe cu 1 septembrie.

(Fr.) Basorelief plat, în care trecerea da la suprafaţa suportului de bază la diferite planuri intermediare apare puţin accentuată.

În arhitectura fortificată, partea plină a unui parapet, delimitată de golurile a două creneluri.

Fereastra de tragere situată la partea superioară a zidurilor unei clădiri sau ale unei incinte întărite.

Tip de aşezământ monastic, filială a unei mănăstiri (sau episcopii) aflată la o oarecare distanţă faşă de aceasta, uneori chiar în altă ţară.

Placă de piatră sau teracotă de formă rectangulară, care în alternanţă cu triglifa, formează friza ordinului doric, având de obicei o decoraţie în relief sau pictată.

Nivel intermediar mai scund, de locuit sau destinat altor activităţi (birouri, comerţ etc.) situat între parterul şi primul etaj al unei clădiri.

Vârstă mijlocie a epocii de piatră. A doua mare perioadă a epocii pietrei cioplite, care urmează paleoliticului.

Nişă decorată indicând direcţia către Mecca, în funcţie de care este organizat spaţiul interior. Se întâlneşte în ruinele oraşului Şehr-al-Djeadid din actuala rezervaţie Orheiul Vechi.

(sau "mănăstire")
1. Instituţie religioasă, pentru bărbaţi sau pentru femei, constituită cu acordul unei autorităţi bisericeşti din membri care se obligă să respecte anumite canoane.
2. Ansamblul clădirilor care adăpostesc comunitatea monahală. Se compune în general din: biserica principală, capele secundare sau paraclise, stăreţie, trapeză, chilii etc.

(Fr.) Consolă mică, plasată sub cornişă, cu latura frontală adesea decorată în relief.

Denumirea se referă la orice sculptură de mari dimensiuni realizată în întregime dintr-un singur bloc de piatră, granit, marmură etc.

Parte verticală a ancadramentului unei uşi sau al unei ferestre, adesea decorat cu caneluri, succesiuni de profile plasate într-un singur plan sau în planuri diferite, elemente figurative antropo- şi zoo- morfe, forme vegetale, compoziţii geometrice etc.

Sculptură de exterior de mari dimensiuni, ansamblu statuar-arhitectonic la realizarea căruia intervine colaborarea dintre sculptor şu arhitect. Există diverse tipuri de monumente (comemorative, funerare, de arhitectură, istorice etc.).

Conglomerat artificial cu compoziţie diferită, de nisip de diferite dimensiuni, pietriş mărunţit, uneori cioburi mici de cărămidă, granule de cărbune, legate între ale cu ajutorul unui liant (var, ciment, amestecate cu apă). Mortarul este necesar pentru legarea şi stabilizarea pieselor care alcătuiesc materialul de construcţie al unui edificiu.

Procedeu tehnic specific artei murale, în care opera este constituită din mici fragmente cubice sau prismatice de materiale dure, divers colorate, fixate laolaltă cu ajutorul cimentului. Mozaicurile pot fi pavimentale sau parietale, prevăzute pentru interior sau exterior etc.

Reproducere fidelă a unei sculpturi executată în relief, ronde-bosse, ca şi a unor părţi din corpul uman (mână, picior etc.) obţinută printr-o amprentă (din ceară moale, preparaţie din praf de ipsos în amestec cu apă, clei, diverse răşini sintetice) care formează tiparul negativ în care se toarnă pozitivul.

Profil reliefat (mai rar scobit), făcând parte din decoraţia arhitecturală sau de mobilier; în secţiune se prezintă ca un tor, o scotie, un listel sau are forma diferitor combinaţii de curbe şi contracurbe, în alternanţă ori în succesiune cu elementele plate.