Glosar de termeni

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s ş t v z

1. Construcţie sau ansamblu de edificii cu funcţie reprezentativă, de unde se exercită o autoritate importantă (imperială, domnească, regală, episcopală etc.).
2. Palat de cultură - centru în care se desfăşoară, grupate pe profiluri, diverse activităţi culturale: teatru, cinema, conferinţe, expoziţii, concerte etc.

Denumire dată manifestărilor artistice creştine din secolele II-IV după Hristos.

Epoca pietrei cioplite, prima perioadă a dezvoltării istorice a societăţii şi culturii omeneşti.

Planşeu orizontal care marchează fiecare nivel al unei clădiri, permiţând accesul în încăperile acestia, sau zona intermediară de odihnă între treptele scărilor.

1. Sistem de îngrădire a unui spaţiu, constând din succesiunea de pari înfipţi în pământ, legaţi între ei prin bare uşoare sau corzi din material lemnos;
2. În arhitectura fortificată - sistem de apărare în care pari înalţi plasaţi la distanţe egale, sânt înfipţi vertical fie pe marginea şanţului, fie pe coama valului.

Element simbolic învestit cu atributele apărării şi păstrării unor valori spirituale cu largă audienţă publică. De exemplu: icoana achiropoietă a Maicii Domnului era considerată Palladium al oraşului Constantinopol.

Motiv ornamental care imită frunza palmierului sau degetele unei mâini.

1. Ornament atârnând dintr-o boltă de piatră sau dintr-un acoperiş de lemn.
2. Picturi, sculpturi, reliefuri sau ornamente care fac pereche, sânt în relaţie simetrică unele cu altele.

1. Porţiune de zid în forma unui triunghi sferic, care, împreună cu arcele laterale face parte din sistemul de sprijin al tamburului sau calotei.
2. Podoabă purtată la gât, atârnată de un lanţ sau de o panglică.

Picturi monumentale de mari dimensiuni, fixate pe pereţii clădirilor, în special a edificiilor publice. Au ca suport fie pânză întinsă pe şasiu, fie placajul fixat pe cadre de lemn, fie alte materiale moderne. Deseori sânt lucrate în tempera sau în culori vinilice.

(în traducere "Atotputernicul" sau "Atotţiitorul")
În iconografia de tradiţie ortodoxă imaginea lui Iisus Hristos, reprezentat, de obicei, cu capul descoperit cu nimb cruciger, binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând Evanghelia închisă (uneori deschisă) în mâna stângă. Este reprezentat frecvent în calotele bisericilor, care acoperă spaţiul lor central (naosul).

În cultul ortodox, capelă comunicând cu o biserică sau independentă de aceasta, dar aparţinând aceluiaşi ansamblu, de obicei monahal. Cu toată funcţia secundară, are toate atributele unei biserici, corespunzând destinaţiei liturgice şi uneori, şi celei funerare.

Fiecare dintre cele două feţe finisate ale unui zid, al căror aspect este dat fie direct de materialul constructiv (piatră, cărămidă), fie de un placaj special menit să înnobileze edificiul.

Construcţie uşoară, puţin înaltă, care delimitează pe una sau pe mai multe laturi o suprafaţă deschisă (balcon, scară, pod, esplanadă etc.).

Ecran mobil, din mai multe panouri articulate, care strânse se suprapun, ocupând un spaţiu redus, iar desfăcute şi plasate în zig-zag, stau în picioare, separând spaţiul încăperii.

Grădină publică într-un oraş sau întins spaţiu liber înconjurând o proprietate rurală nobiliară. Uneori termenul parc se utilizează şi la desemnarea unor rezervaţii naturale.

Tip de pardoseală interioară, realizat din multiple lamele de lemn, puse în operă într-o manieră regulată, astfel încât se realizează compoziţii ornamentale.

Strat izolator şi protector al solului din interiorul unei clădiri, gândit şi realizat adesea şi ca o componenţă decorativă a spaţiului, din materiale durabile: piatră, marmură, cărămidă, gresie, lemn etc., de forme şi dimensiuni diferite (dale, mozaic, biscuiţi, parchet etc.).

Termen generic desemnând orice sistem de decorare a unui perete: pictură (frescă, tempera, ulei, pânză etc.), mozaic, reliefuri (sculptate sau stucate), paramente din marmură ori alte pietre. Sinonim cu pictură murală sau pictură rupestră.

Nivel al unei construcţii plasat la cota de călcare din exterior.

Denumirea generică pentru cele două spaţii de cult anexe ale altarului ortodox: diaconiconul şi proscomidia.

Strat colorat depus pe piatră, marmură, bronz, prin oxidarea survenită în decursul timpului.

Personaj sacru care ia sub ocrotire o persoană, o comunitate, un edificiu, pe care le prezintă în mod special lui Dumnezeu, acţiunea fiind marcată în primul rând de purtarea numelui acestuia, ca şi de o serie de devoţiuni care îi sânt destinate, pentru a-i invoca intercesiunea sau pentru a-i mulţumi pentru cele primite.

Strat de dale, piatră cubică, bolovani egalizaţi, cărămizi, pus deasupra unei preparaţii de pământ bătut şi nisip, cu care se acoperă solul străzilor, al curţilor, aleilor etc.

1. Construcţie independentă, cel mai adesea de mici dimensiuni, situată în vecinătatea unor edificii importante, în curte, grădină, parc etc. servind pentru locuit temporar sau permanent, pentru odihnă sau distracţii.
2. Construcţie independentă, de mari dimensiuni, destinată unor activităţi specializate în cadrul unor ansambluri cu funcţionalitate socială.

Denumire generică pentru un pavaj sau un dalaj de lux, realizate din pietre fine, ceramică smălţuită etc., adesea alcătuind compoziţii decorative.

Succesiune de două sau mai multe segmente de boltă, cu traseu în arc uşor frânt, cu muchii, adiacente câte două, descărcate pe console, racordate la un plafon, care la întâlnirea cu pereţii perimetrali ai încăperii, descriu timpane.

Un fel de tunel deschis alcătuit dintr-o succesiune de coloane sau de stâlpi, uniţi la partea superioară printr-un fel de grilaj de lemn şi alcătuind un eşafodaj pentru plante agăţătoare.

1. În arhitectura construcţiilor care deservesc transporturile, amenajare a unui fel de trotuar lat, plasat de-a lungul liniilor sau între ele, oferind securitate şi permiţând accesul lesnicios în vagoane.
2. Succesiune de trepte largi şi lungi, dintre care cea superioară constituie un fel de platformă care precedă intrarea într-o clădire reprezentativă.

Ansamblul de reguli şi procedee menite să transpună obiectele tridimensionale şi raporturile dintre ele pe suprafaţa plană a unui tablou (pictură sau desen). După modul în care încearcă să sugereze volumul şi spaţiul, există mai multe tipuri de perspectivă: aeriană, lineară, inversă, paralelă, angulară, oblică, "în zbor de pasăre", perceptivă ş.a.

1. Spaţiu deschis ţinând de structura urbană a unei localităţi, spre care converg mai multe artere de circulaţie, delimitat de fronturi de case sau de aliniamente de copaci cu funcţii economice, sociale sau culturale.
2. Spaţiu exclusiv comercial, în mare parte destinat producătorilor.

Suport pe care se aşează o statuie, o coloană etc. Sinonim uneori cu soclu sau cu postament.

Element al sistemului portant al unei construcţii, alcătuit dintr-un stâlp de piatră sau de zidărie încastrat într-un zid, pe care îl întăreşte în zona în care se află punctele de descărcare ale bolţii, plafonului, cornişei etc.

Termen folosit, uneori, pentru a desemna stâlpii masivi de zidărie întâlniţi în interiorul unei construcţii.

1. Element caracteristic al faţadei templului egiptean antic, compus din doi masivi enormi simetrici de pietrărie, ce flancau intrarea.
2. Stâlp scurt şi gros menit să susţină o mare greutate în cadrul sistemului de sprijin al unui pod.

Inscripţie săpată în piatră, în lemn sau pictată, montată sau realizată direct pe pereţii unei biserici, în care sunt consemnate date esenţiale privitoare la ctitori, donatori, datare, meşteri, condiţiile ridicării etc.

Suprafaţă plană, orizontală, care se racordează direct, sau prin intermediul unor curbe cu rază mică, de zidurile perimetrale ale unei încăperi, al cărei acoperiş îl constituie.
Vezi: Tavan

Reprezentare grafică - de regulă micşorată - a unei secţiuni orizontale printr-o construcţie, practicată la un nivel convenabil din punctul de vedere al interceptării cât mai multor elemente caracteristice ale acesteia.

Tip iconografic al Maicii Domnului, reprezentată bust, în atitudine de orantă, purtând pe piept, într-un medalion sau în centrul unei "slave" simple sau duble, imaginea lui Iisus copil binecuvântând.

Sintagmă folosită în raport cu arcele şi bolţile a căror deschidere măsoară 180 de grade.

1. Placă din piatră sau de zidărie, puţin înaltă, cu profil rectangular, pe care se sprijină la partea inferioară un element constructiv (coloană, stâlp, pilastru).
2. Bază de diferite grosimi, constituind suprafaţa de fixare şi susţinerea a unei sculpturi în ronde-bosse.

Amenajare specială care permite accesul într-o incintă, care se închide şi se deschide după necesităţi, alcătuită dintr-un cadru fix şi unul sau doi batanţi mobili.

Listă scrisă pe plăci de lemn special pregătite sau pe foi prinse într-o copertă, ori cioplită în piatră, în care sunt trecute numele ctitorilor şi binefăcătorilor - vii şi morţi - ai unui monument (biserică, mănăstire), care urmează să fie pomeniţi la slujbele religioase.

Uşa de mari dimensiuni care conferă o notă solemnă intrării, prevăzută, de obicei, cu un ancadrament bogat sculptat în piatră.

Adjectiv, care semnifică principala funcţie a unui element vertical (coloana, pilastru, zid, stâlp etc.), - aceea de a contribui la sprijinirea şi descărcarea sistemului de acoperire a unei încăperi, edificiu etc., deci a elementelor care, în general, poartă denumirea de "purtate".

Spaţiu, delimitat pe cel puţin una dintre laturi de o suită de coloane unite între ele prin arcade sau antablemente.

Element arhitectonic de sprijin, conceput ca o platformă, construit din piatră, fie dintr-un bloc unic, fie din mai multe blocuri, ori din beton, destinat să susţină o coloană, o balustradă sau un grilaj, uneori o statuie care beneficiază deja de un soclu propriu sau care nu are soclu.

Spaţiu deschis, la nivelul solului, care face legătura dintre interiorul şi exteriorul unor edificii, delimitat de regulă de arcade sprijinite pe coloane sau stâlpi de piatră, zidărie sau lemn. În arhitectura ecleziastică precedă spaţiile de cult propriu-zise.

1. Conturul, aspectul unui obiect sau al unui personaj privit dintr-o parte, lateral.
2. Conturul unui element de arhitectură.
3. Secţiunea printr-o mulură.

În bisericile ortodoxe, încăpere anexă a altarului sau simplă nişă de dimensiuni mari, situată în parte de nord a altarului, în care se oficiază o slujbă specială la care se pomenesc ctitorii şi binefăcătorii respectivului locaş, înainte de începerea liturghiei. Tot aici se păstrează vasele sacre şi împărtăşania pentru bolnavi.