Glosar de termeni

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s ş t v z

Mulură concavă reprezentând un segment de cerc, plasată, de obicei, vertical, singură sau în combinaţie cu muluri convexe (toruri) sau drepte.

Element arhitectonic reprezentând o jumătate de calotă.
Vezi: Calotă

Tip de coloană angajată sau adosată care are vizibilă, în raport cu peretele din jur, numai o jumătate de circumferinţă.

1. Lucrare a omului sau operă rezultată din conjugarea acţiunilor omului şi naturii cu configuraţie complexă, proprie unui anumit loc din teritoriu, mai mult sau mai puţin construit, păstrat total sau parţial în stare naturală (exemple: sit natural, sit urban).
2. Zonă incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic.

Denumire exclusiv românească şi arhaizantă, folosită numai la plural, pentru a desemna absidele laterale (de nord şi de sud) ale bisericilor de plan triconc.

Suport de diferite forme şi dimensiuni, din piatră, lemn, metal, de construcţie simplă sau ornamentat, pe care se aşează sculpturi, diverse piese de artă decorativă ş.a.

Sculptură realizată în ronde-bosse, înfăţişând în special o fiinţă umană reprezentată în întregime şi, de obicei, în poziţie verticală. Există statui ecvestre (când modelul este prezentat călare) şi pedestre (când modelul stă în picioare).

În Evul Mediu, mănăstire importantă care ţinea direct de jurisdicţia canonică a Patriarhiei din Constantinopol şi al cărei stareţ avea privilegiul de a purta bederniţă.

Într-o mănăstire ortodoxă locuinţa rezervată stareţului (stareţei) completată de birouri şi de încăperi oficiale.

Lespede de piatră plasată vertical ca însemn funerar. Partea inferioară a stelelor este de obicei rezervată inscripţiilor comemorative.

Partea superioară a unei fundaţi, vizibilă deasupra solului, lipsită de muluri, pe care se construieşte clădirea.

În arhitectura clasică, platformă alcătuită din mai multe trepte sau tip de piedestal deasupra căruia se înălţau coloanele edificiilor. Prin extensie, plintă mulurată.

Element constructiv de secţiune rectangulară, poligonală, cruciformă sau fasciculată etc., masiv şi puternic, care face parte din sistemul portant al unui edificiu, îndeplinind acelaşi rol ca şi coloana.

Material de o plasticitate deosebită, compus, la origine, din marmură albă şi var stins, iar ulterior din cretă, clei şi o anume cantitate de apă, care poate fi modelat cu uşurinţă când este proaspăt, ori poate fi turnat în matriţe. Bucăţile astfel obţinute sânt lipite de perete cu un adeziv pe bază de clei.

Ansamblul decoraţiei arhitecturale a unui edificiu sau al ornamentelor aplicate pe diverse piese de mobilier, care are la bază folosirea stucului.