Glosar de termeni

a b c d e f g h i j k l m n o p q r s ş t v z

Spaţiu de mici dimensiuni rezervat în grosimea unor ziduri, servind ca ascunzătoare pentru bunurile preţioase într-un palat domnesc, într-o mănăstire sau într-o casă boierească.

1. Parte a unei turle cuprinsă între bază şi calotă, la interior cilindrică, poligonală sau marcată de o succesiune de firide cu fundul curbat, iar la exterior circulară ori poligonală, străpunsă de ferestre cel puţin în sensul punctelor cardinale.
2. Tambur de coloană. Fiecare dintre elementele componente ale fusului unei coloane, având forma unor rondele de piatră, suprapuse şi unite prin crampoane metalice.

Planşeu orizontal care acoperă spaţiul unei încăperi.
Vezi: Plafon

Strat de mortar destinat acoperirii zidurilor, alcătuit dintr-un liant (var, ciment etc.) şi anumite materii de umplutură, alese în funcţie de interiorul sau exteriorul clădirii şi în mod expres, de tehnica în care se pictează peretele.

Termen pentru a defini calitatea tactilă a unei suprafeţe. Există texturi netede, lustruite, granulate, aspre etc.

1. Spaţiul, decorat sau nu cu scene în relief, cuprins între cornişă şi cele două planuri înclinate care formează frontonul.
2. Spaţiul cuprins între lintou şi intradosul arhivoltei care delimitează la partea superioară un portal.

1. În arhitectura ecleziastică, denumire arhaică, populară, pentru pronaos.
2. În arhitectura civilă populară românească, încăpere în care se întră direct din exterior, care precedă principalul spaţiu de locuit, unde se aflau, de regulă, vatra şi ustensilele casnice legate de pregătirea hranei.

Vezi: Iconostas

Numele generic, transmis prin tradiţie, al operelor de artă pictate sau sculptate care au forma unui medalion rotund ori oval.

Mulură convexă având în secţiune forma unei jumătăţi de cerc. Poate fi realizat din piatră sau din o succesiune de cărămizi identice, cu acelaşi profil. Intră în decoraţia baghetelor, soclurilor, coloanelor, brâelor, mai rar a cornişelor.

Motiv ornamental în formă de funie răsucită sau de spirală, folosit frecvent în arhitectură şi în artele decorative.

Întâlnit în Italia, în special în Etruria, este o varietate de doric mai îndesat şi mai puţin decorat. De obicei fusul coloanei nu are caneluri, iar friza antablementului nu este împărţită în metope şi triglife. Coloanele în acest ordin, spre deosebire de doric au baze.

(în urbanism) Se foloseşte sintagma tramă stradală pentru a desemna reţeaua de căi de comunicaţie, majore şi minore, dintr-o localitate sau din o porţiune a acesteia.

Sală de mese pentru călugări, în mănăstirile răsăritene. Corespondent al refectoriului din mănăstirile occidentale.

1. Unitate spaţială determinată de 4 puncte de sprijin pe care se descarcă o porţiune de boltă cu o anume independenţă portantă.
2. Poţiunea de boltă dintre două puncte de sprijin consecutive.

Tip de plan de biserică în care cele trei abside sânt racordate direct între ele la partea estică. Este mult mai rar decât triconcul, deşi în vorbirea curentă sînt adesea confundate.

Motiv decorativ realizat prin racordarea a trei elemente circulare unite vertical printr-un picioruş.

Galerie interioară, plasată la etaj, pe laturile de vest, nord sau sud ale unor biserici, zidită sau realizată dintr-un podium de zidărie dau de lemn, sprijinită pe stâlpi sau pe console, delimitată de o balustradă, având diverse destinaţii.

Tip de plan central, în care cele trei abside ale unei biserici nu se racordează între ele (vezi: plan treflat), ci cu laturile pătratului pe care îl delimitează în interior compoziţia spaţială respectivă, două din laturile acestuia rămânând decroşate la exteriorul edificiului şi clar marcate în interior. Plan răspândit în arhitectura de tradiţie bizantină.

Tip de fereastră al cărei gol este marcat de trei arcaturi independente, tangente la extremitatea inferioară, care se sprijină median pe colonete.

Placă de piatră cu trei striuri verticale, plasate în alternanţă cu metope, deasupra coloanelor, la templul de ordin doric. Baza lor este subliniată de un rând de gute (picături) stilizate, iar în partea superioară, de muluri. La vechile temple dorice de lemn, triglifele marcau capătul bârnelor.

Obiect de forma unei cruci, realizat din lemn, piatră, fier, plasat în lungul drumurilor, la intersecţii, în cimitire, destinat cultului public. Uneori troiţele sunt artistic sculptate, alteori pictate. Adesea troiţa este plasată sub un acoperiş sau chiar sub un fel de edicul de lemn sau zid. Compoziţia troiţelor include de obicei tema Răstignirea: Hristos crucificat este flancat de Maica Domnului şi Ioan Evanghelistul.

Element constructiv realizat din piese de piatră sau cărămidă, de forma unui sfert de sferă, sau a unei jumătăţi de con, folosit în arhitectura orientală (caucaziană, siriană) şi în cea bizantină şi post-bizantină pentru a face trecerea de la pătratul planului central al încăperii la baza calotei sau a turlei care încununează acest spaţiu. Trompele se întâlnesc în pronaosul bisericii Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni.

Vas care are forma unui trunchi de con (arheologie).

Tip de amenajare pietonală în lungul unei artere carosabile pentru protecţia pietonilor. Este mai înaltă decât carosabilul şi are, de obicei, o bordură făcută dintr-un material mai rezistent.

Movilă de piatră, pământ sau piatră cu pământ având rolul dublu de a marca şi de a proteja un mormânt.
Întâlniţi încă din epoca neolitică tumulii sânt foarte răspândiţi, fiind asociaţi cu riturile de înhumare, cât şi cu cele de incinerare.
Vezi: Gorgan

Parte a unui edificiu - în general biserică - de forma unui turn, al cărui spaţiu interior comunică cu cel al încăperii rituale pe care o surmontează. În vorbirea curentă, noţiunile de turn şi turlă sânt confundate, deşi, în realitate, deosebirile de concepţie spaţială internă le diferenţiază net.

Construcţie independentă sau făcând parte dintr-un edificiu, de forma unei prisme sau a unui cilindru, cu acoperiş propriu, piramidal, conic, sau în terasă, cu o bază mică în raport cu înălţimea, amplasată, în funcţie de destinaţie, independent, alături de clădire, adosată ei, incorporată ei de la primul nivel, sau adăugată deasupra corpului principal al unui edificiu. De regulă turnul are mai multe niveluri străbătute de goluri (uşi, ferestre). Există turnuri de apărare, de clopotniţă, de scară, de flancare, de locuinţă.
Turnurile-lanternă prezintă turle străbătute de numeroase ferestre, plasate deasupra spaţiului central al edificiilor.
Vezi: Zvoniţă