Teritoriul Republicii Moldova a fost populat din cele mai vechi timpuri, primele habitaturi și primele atestări ale prezenței oamenilor pe aceste meleaguri datând din epoca veche a pietrei (paleolitic): cca 500 mii - 10 mii de ani până la Hristos. În grotele și stațiunile paleoliticului inferior (cca 250 mii - 70 mii de ani î. de Hristos), printre care merită să fie menționate cele de la Duruitoarea Veche, Ofatinți, Bobulești, stațiunea Cosăuți, au fost descoperite unelte, arme de piatră și os, silexuri prelucrate etc.
Culturi musteriene din paleoliticul mijlociu (cca 70.000 - 40.000 ani î. d. Hr.) au fost identificate în vecinătatea satelor Butești, Buzdujeni și Trinca. Paleoliticul târziu (superior) (cca 40.000 ani î.Hr. - 10.000 ani î.Hr.) este reprezentat de culturile arheologice Molodova și Brânzeni. Unul din primele obiecte care atestă apariția artei și a practicilor religioase pe teritoriul Republicii Moldova este celebra amuletă depistată în grota de la Brânzeni și datată cu cca 35 de mii de ani înainte de Hristos. Această amuletă este lucrată în fildeș de mamut și prezintă un corp "triunghiular" cu gât alungit, care ar putea fi o stilizare a unei forme ihtiomorfe.
O întreagă colecție de obiecte de artă paleolitică a fost descoperită și la stațiunea Cosăuți (jud. Soroca), printre care merită să amintim o statuetă antropomorfă, un fragment de statuetă zoomorfă lucrată în marnă și diverse piese de fildeș și os decorate cu incizii, datate toate cu cca 22 mii de ani înainte de Hristos.
Perioada mezolitică (vârsta medie a pietrei mileniile VIII-V î.de Hr.) este reprezentată în Republica Moldova prin așezările din apropierea satelor Frumușica (Florești), Sărăteni (Leova), Bulboci (Edineț).
Începutul epocii neolitice datează în Basarabia și Transnistria cu sfârșitul mileniului VI - începutul mileniului V î. d. Hr. Acestei epoci îi este atribuită cultura Bugo-Nistreană, ale cărei vestigii au fost descoperite în cadrul mai multor habitaturi din regiunea Sorocii (vezi Așezările Soroca I, II, III și V). Spre sfârșitul mileniului V î.d. Hr. în Basarabia pătrund purtătorii culturii "Ceramicii band-liniare". Vasele acestei culturi, deosebite prin formele aproape sferice, cu un ornament amintind de "portativele cu note muzicale" (care constau din mai multe linii orizontale paralele cu puncte adâncite) au fost descoperite în așezările de lângă satele Dănceni, Gura-Camencii ș.a.
La limita mileniilor V și IV î.d. Hr., prin simbioza culturilor Bugo-Nistrene și a culturii "ceramicii band-liniare", ambele fiind influențate și de cultura Boian din Balcani, se constituie cea mai importantă cultură eneolitică din sud-estul Europei cultura Cucuteni-Tripolie. Remarcabilă prin performanțele artistice, în special în domeniul ceramicii pictate, cultura Cucuteni-Tripolie prezintă una dintre cele mai strălucite realizări ale activității umane din epoca nouă a pietrei. Ornamentica spiraloidală și cromatica riguroasă a ceramicii cucuteniene formează un stil inconfundabil al vechii arte decorative preistorice. Cele mai cunoscute așezări ale acestei culturi sunt situate lângă orășelul Florești și lângă satele Cărbuna (Ialoveni), Petreni (Drochia), Solonceni (Rezina), Larga I (Edineț), Brânzeni (III și IV, Edineț), Costești (IV), Vărvăreuca (VIII-XV, XVI, XVII), Rașcov IX (Camenca), Ofatinți (necropola) și Jura (Râbnița), Caracușenii Vechi I (Edineț), Bădrajii Vechi X (Edineț), Putinești (Soroca), Rusești IV (Edineț), Zastânca II (Soroca), Trifăuți II (Soroca), Rădulenii Vechi, Soroca XII, Larga. În satul Cărbuna a fost descoperit un întreg tezaur cucutenian, alcătuit din 817 obiecte dintre care 444 din aramă. În sudul republicii perioada eneolitică este reprezentată de cultura Gumelnița, apropiată tipologic de cultura Cucuteni-Tripolie.
Spre mijlocul mileniului III î.d. Hr. cultura Cucuteni-Tripolie și alte culturi eneolitice din Basarabia și Transnistria se află într-un profund declin. Acest declin a fost cauzat de pătrunderea triburilor nomade, care anunțau începutul unei noi epoci a epocii bronzului. În perioada timpurie a epocii bronzului teritoriul Republicii Moldova a fost populat de triburile "culturii mormintelor cu ocru" (sec. XXIII-XX î.d. Hr.) și de triburile "culturii catacombelor" (sec. XIX-XVIII î.d. Hr. - sec. XVII î.d Hr.)
Perioada mijlocie a epocii bronzului sec. XVII - înc. sec. XIV î.d. Hr. se caracterizează prin trecerea treptată la un mod de viață sedentar, cu practicarea agriculturii și cu creșterea animalelor. În cadrul culturilor acestei perioade (cultura Edineț și cultura Komarov) au căpătat o largă amploare meșteșugurile. Perioada târzie a epocii bronzului a fost marcată de sedentarizarea temeinică a populației locale și de constituirea unui complex agraro-păstoresc bine echilibrat. În această perioadă cunosc o largă răspândire obiectele din bronz. Principalele culturi ale acestei epoci culturile Noua și Sabatinovka (sec. XIV-XII î.d. Hr.) ne-au lăsat un număr mare de așezări, necropole și diverse alte vestigii.
Primele obiecte din fier de pe teritoriul Republicii Moldova datează din sec. VIII î.d. Hr. Epoca fierului aici a fost precedată de o perioadă de tranziție, care s-a caracterizat prin pătrunderea în această zonă a triburilor tracice. Tracii timpurii din spațiul Pruto-Nistrean sunt reprezentați de culturile Chișinău-Corlăteni (mijl. sec. XII - sec. X î.Hr.) și Saharna-Solonceni (sec. IX-X - mijl. sec. VIII î.d. Hr.). Figurine zoomorfe și antropomorfe au fost găsite lângă satele Țâhnăuți, Solonceni și Mateuții. Hallstatt-ul tracic (sec. X-VI î.d. Hr.) este reprezentat de așezările din apropierea satelor Lucașeuca (Orhei), Seliște (Orhei), Mândrești (Telenești) și Șoldănești (Rezina).
Ceramica culturii Șoldănești (sec. VIII-VII î.d. Hr.) se caracterizează printr-o mare varietate de forme. Printre cele mai frecvente forme ale acestei ceramici sunt vasele bitronconice, ulcioarele, străchinile și cănile decorative și funcționale.
Din marea familie a triburilor tracice în sec. VI î.d. Hr. se detașează comunitatea geto-dacică, reprezentată de vestigiile descoperite la Dănceni și Hansca (Ialoveni), la Pârjolteni (Călărași), Rudi (Dondușeni), Rașcov (Camenca), Saharna (Rezina), Butuceni (Orhei), pe malurile Nistrului și în multe alte localități. La Pârjolteni au fost descoperite obiecte de ceramică lucrate la roata olarului, iar la Butuceni (sf. sec. V - sec. III î.d. Hr.) s-au păstrat rămășițele cetății și sanctuarului geto-dacice. În cadrul culturii geto-dace din ținut sunt prezente și tezaure monetare, de proveniență greacă nord-pontică, cum ar fi tezaurul de la Stolniceni, cu 44 de drahme de argint de Histria. Lângă satul Lărguța (Cahul), într-un vas de aur au fost descoperite în 1963, 21 de stateri de aur, din perioadele lui Filip al II-lea al Macedoniei, Alexandru cel Mare și Filip al III-lea al Macedoniei.
Sciții pătrund în Basarabia începând cu sec. VI î.d. Hr. Arta sciților este cunoscută datorită stelelor antropomorfe de tipul celei descoperite lângă satul Butor (Grigoriopol, sec. IV-III î.d. Hr.) și datorită obiectelor de giuvaiergie zoomorfă (cercei, colane, brățări) descoperite în mormintele de la Butor, Balabani, Grigoriopol ș.a. Tot în mormintele sciților pot fi descoperite și vase de ceramică greacă, de tipul binecunoscutului vas "pelike", de valoare artistică excepțională, găsit lângă satul Manta (Cahul, sec. IV-III î.d. Hr.).
În prima jumătate a sec. III d. Hr. în regiunea carpato-nistreană își fac apariția goții, triburi de origine germanică. Ei trec la arianism și fac una din primele traduceri ale Bibliei în limba gotă (Biblia lui Wulfila). Sub aspect arheologic această perioadă este cunoscută sub denumirea de cultura Sântana de Mureș-Cerneahov (sec. III-IV d. Hr.). De fapt aceasta este o cultură provincial-romană, dar purtată de o populație din afara imperiului. Vestigii ale acestei culturi găsim la grădiștea și la așezarea Sobari, (sec. II-IV d. Hr.) pe locul unui vechi castru roman, și pe locul așezării Cosăuți (sec. II-IV d. Hr.).
În spațiul pruto-nistrean sunt atestate și două mari fortificații de pământ de la limes-ul Imperiului Roman. Este vorba de celebrele valuri ale lui Traian (de sus și de jos) ce aveau drept scop apărarea gurilor Dunării de invaziile barbarilor.
Năvălirea hunilor a întrerupt dezvoltarea economică și culturală a populației ținutului nostru și a marcat începutul perioadei invaziilor popoarelor migratoare (goții, hunii, gepizii, avarii, cumanii ș.a.).
Pe parcursul evului mediu, în Basarabia, alături de populațiile geto-dacice romanizate pătrund și triburile slave. O astfel de așezare slavă veche a fost descoperită în apropierea satului Echimăuți (Orhei, sec. IX-XI), iar în apropierea satului Rudi (Soroca) a fost descoperită o cetățuie slavă de proveniență medievală, supranumită în popor "Farfuria turcului" (sec. X-1-a jumătate a sec. XIII).
Evul mediu este perioada de formare a poporului român, a cărui strămoși au fost geto-dacii romanizați și reprezentanții populațiilor Imperiului Roman din Dacia, care vorbeau limba latină. Culturile arheologice Costișa-Botoșani-Hansca din sec. V-VII, cultura Dridu din sec. VIII-XI și cultura Răducăneni din sec. XI-XIII aparțin, probabil, populației vechi romanizate din ținut, și indică un lent proces de asimilare a diverselor elemente eterogene într-o sinteză culturală proprie, inedită și originală. Situl arheologic de la Orheiul Vechi unde pe parcursul mileniilor s-au perindat multiple culturi arheologice, aparținând geților (sec. IV-III î.d. Hr.), slavilor (sec. VIII-IX), populațiilor indigene de tip Lucașeuca-Petruha (sec. III d. Hr.), unde a existat în anii 40-60 ai sec. XIV celebrul oraș al Hoardei de Aur Șehr-al-Djeadid, care bătea propria monedă, unde la sf. sec. XIV și pe parcursul sec. XV a existat orașul moldovenesc Orhei, numit astăzi Orheiul Vechi este un exemplu grăitor al complicatelor procese de etnogeneză și de culturogeneză din spațiul pruto-nistrean, partea majoră a căruia este ocupată astăzi de Republica Moldova.
